aur
fbvinedrib
aur

Comunicat de presa final - 31 martie 2017 // Proiect GlobalCOOL
Comunicat de presa final - 31 martie 2017 // Proiect GlobalCOOL
GlobalCool!: Implicarea activă a tinerilor cu privire la problemele de dezvoltare ale lumii actuale

Asociația Novapolis – Centrul de Analize și Inițiative pentru Dezvoltare și „AUR”- Asociația Națională a Specialiștilor în Resursele Umane (A.N.S.R.U) au implementat în perioada iunie 2016 – martie 2017 proiectul „GlobalCool! Creșterea gradului de informare și implicare activă în rândul tinerilor, cu privire la problemele de dezvoltare ale lumii actuale”.

Proiectul GlobalCool a urmărit realizarea unei campanii de informare, conștientizare și sensibilizare cu privire la problemele de dezvoltare globală, adresată tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani din instituțiile de învățământ liceal din București și din județele Bacău, Buzău și Vrancea.

Tematicile abordate s-au axat pe Agenda de Dezvoltare Post-2015, punând accentul pe aspecte precum eradicarea sărăciei extreme, egalitatea de gen, educația inclusivă și echitabilă, munca decentă, migrația și dezvoltarea. Astfel, prin intemediul activităților de informare desfășurate în școli, prin organizarea de seminariilor de educație pentru dezvoltare și respectiv a seminariilor tematice de către experți din cadrul Asociației Novapolis si “AUR” - A.N.S.R.U., elevii din București și din județele Bacău, Buzău și Vrancea au fost informați în legatură cu eforturile întreprinse deja la nivel global, au discutat despre Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului și Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, precum și despre acțiunile propriu-zise prin care pot contribui la atingerea acestora. Elevii au pregătit, în cadrul activităților practice, materiale dedicate și au susținut prezentări, utilizând astfel conceptele cooperării internaționale pentru dezvoltare.

Prin activitățile sale, proiectul GlobalCool a reușit să informeze și să sensibilizeze tinerii din București și județele Bacău, Buzău și Vrancea cu privire la valorile și conceptele cooperării internaționale pentru dezvoltare, să-i ajute să conștientizeze importanța eforturilor de la nivel internațional și național și să-i determine să se implice activ în cadrul acestora.

Un număr de 6 licee din România au fost implicate în cadrul proiectului GlobalCool, iar cele 14 workshopuri derulate au reunit circa 600 de elevi și profesori de la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” și Liceul Pedagogic „Spiru Haret” din Focșani, de la Liceul cu program sportiv „Iolanda Balaș Soter” din Buzău și de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” din Bacău, de la Școala Libiană și de la Colegiul Național „Ion Creangă” din București. În cadrul proiectului, au fost semnate 8 acorduri de parteneriat cu Inspectoratele Școlare Județene și respectiv cu liceele din București și din județele de implementare, în timp ce 15 cadre didactice au participat activ în cadrul seminariilor desfășurate în școli.

În perioada 15-19 februarie 2017, „AUR”- Asociația Națională a Specialiștilor în Resursele Umane (A.N.S.R.U) și Asociația Novapolis – Centrul de Analize și Inițiative pentru Dezvoltare au desfășurat o serie de evenimente organizate în București, ce au inclus un Tur Academic, o Școală de Iarnă și un Atelier pentru promovarea egalității de gen. Elevii au fost informați în legătură cu studiile academice și experiența profesională necesare construirii unei cariere în domeniu de numeroși traineri și reprezentanți ai Facultății de Științe Politice (Universitatea Bucuresti), MAE, UNDP, UNICEF România și FOND.

Cei 25 de participanti (elevi si profesori) au beneficiat de vizite de studiu la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității din București și la Casa ONU, unde au interacționat cu reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, UNDP și UNICEF România, aprofundând astfel cunoștințele acumultate în cadrul seminariilor. Mai mult, aceștia au aflat informații noi și importante despre rolul și activitățile instituțiilor vizitate, precum și despre rolul României ca stat donator, ceea ce a contribuit la creșterea gradului de conștientizare a situației globale.

Sesiunile tematice aferente Școlii de Iarnă, precum și Atelierul pentru promovarea egalității de gen au fost sustinute de catre experti nationali “AUR”-A.N.S.R.U alaturi de expertul international Maik Pflaum (Christliche Initiative Romero/ Germania) și reprezentanți A.R.T. Fusion. Participantii au raspuns pozitiv si interactiv la mixul de perspective si instrumente educationale, atelierul dedicat egalitatii de gen finalizandu-se printr-un schimb de experiente cu Cristea Maria Francesca (Online and Business Development Officer V.I.P., organizator Global Research Summer School).

În cadrul proiectului, participanții au putut interacționa de asemenea atât pe platforma de educație globală monda.eu, precum și pe grupul de Facebook GlobalCool, aflând informații relevante privind cooperarea internațională pentru dezvoltare, valorile și practicile din dezvoltarea internațională și oportunitățile academice și profesionale disponibile.

Participanții au salutat inițiativele și activitățile proiectului, exprimându-și de asemenea interesul si disponibilitatea de a lua parte la activități similare în viitor.

Printre rezultatele notabile ale proiectului, menționăm depășirea obiectivelor inițiale - acorduri de parteneriat încheiate, workshop-uri organizate, cadre didactice implicate, atingerea unui număr de 158 de membri pe grupul dedicat proiectului pe Facebook, cvadruplarea numărului de participanți în cadrul activităților, precum și crearea unei veritabile rețele de multiplicatori, elevii și profesorii implicați în proiect generând awareness despre situația actuală și despre acțiunile derulate la nivel global.

Proiectul „GlobalCool! Creșterea gradului de informare și implicare activă în rândul tinerilor, cu privire la problemele de dezvoltare ale lumii actuale” a fost finanțat de către Ministerul Afacerilor Externe prin programul României de cooperare pentru dezvoltare (RoAid) și a fost implementat cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) – Centrul Regional pentru Europa și Asia Centrală.

Pentru informații suplimentare, vă invităm să ne contactați: Narcisa Alexe, Responsabil proiect – Asociația Novapolis – Centrul de Analize și Inițiative pentru Dezvoltare, tel. 0766 304 610, asociatianovapolis@gmail.com sau Raluca Manaila, Coordonator proiect - „AUR”- Asociația Națională a Specialiștilor în Resursele Umane (A.N.S.R.U), tel. 0723326084, raluca.manaila@resurseumane-aur.ro.
 

Descarcă comunicatul de presă în format pdf

 

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Guvernului României.

Despre noi


"AUR" - A.N.S.R.U. - Asociatia Nationala a Specialistilor în Resurse Umane este o organizatie profesionala non-profit, non-guvernamentală, cu personalitate juridică, creată în scopul promovării conceptului de resurse umane în România. În viziunea noastră, activitatea de resurse umane presupune: satisfacerea nevoilor tuturor categoriilor profesionale, informare şi educare în spiritul drepturilor recunoscute pe plan naţional şi internaţional, promovarea unui dialog real între toţi actorii sociali
Ultimele stiri


plus
Comunicat de presa final - 31 martie 2017 // Proiect GlobalCOOL
GlobalCool!: Implicarea activă a tinerilor cu privire la problemele de dezvoltare ale lumii actuale

Contact

Adresa
Blvd. Nicolae Balcescu, nr. 17-19, etaj 1, Camera 115, sector 1, Bucuresti

Telefon/Fax
021 313 38 83

Mobil
0722 77 84 84, 0723 32 60 84

E-mail
org.aur@gmail.com
 
Copyright © 2014